Laptele poluează?

Schimbările climatice reprezintă cea mai mare criză cu care omenirea se confruntă în momentul de față.
La această problemă se adaugă eroziunea solului, poluarea apei și scăderea din ce în ce mai dramatică a biodiversității, iar creșterea animalelor la nivel industrial este responsabilă de 14,5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. În plus, se estimează că principalele corporații din industria cărnii și a lactatelor, produc la nivel global mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât produce o țară întreagă de dimensiunile Germaniei.
Care este rolul lactatelor în tot acest proces?
Ei bine, procesele implicate în producția laptelui de vacă, de la transport, distribuție, procesarea și utilizarea finală, consumă resurse și emit cantități mari de dioxid de carbon, ceea ce este incredibil de dăunător pentru mediu. Există peste 250 de milioane de vaci crescute industrial pentru obținerea lactatelor la nivel global iar acest lucru înseamnă cantități vaste de cereale și apă pentru hrănirea acestora. La acestea se adaugă electricitatea, combustibilul și apa suplimentară folosită pentru întreținerea fermelor.
Un alt aspect îl reprezintă emisia de metan. Sistemele digestive ale vacilor emit continuu metan, unul dintre principalele gaze cu efect de seră, de 25 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon.
Oxidul de azot, chiar mai dăunător decât metanul (aproximativ de 300 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon), este prezent în miliardele de kg de gunoi de grajd pe care vacile le excretă, altfel cunoscut sub numele de „bălegar”. Aceste emisii de gaze poluează căile aeriene și navigabile și reprezintă un pericol pentru sănătatea oricui se află în împrejurimi.
Impactul produselor lactate în număr
Un studiu realizat de Universitatea din Oxford a relevat că, la nivel global, laptele de origine animală poluează de trei ori mai mult decât orice tip de lapte vegetal.
Un pahar de lapte pe zi sună inofensiv?
Ei bine, același studiu a dezvăluit că producerea unui pahar de lapte pe zi timp de un an, necesită 650 de metri pătrați de teren, echivalentul a două terenuri de tenis.
Același pahar de lapte necesită, de asemenea, pentru a fi produs 120 de litri de apă (ca și cum ai face baie într-o cadă în fiecare zi!)
De exemplu, doar în Marea Britanie, unde există peste două milioane de vaci în sectorul industriei de lactate (majoritatea producând un vițel anual), amprenta totală anuală de carbon generată doar de acest segment al industriei alimentare este estimată la 15,5 milioane tone de dioxid de carbon.
Ce putem face?
Pentru o experiență completă, alătură-te comunității noastre, urmărește-ne pe social media și folosește cu drag #HappyMeDairyFree și #OctombrieFărăLactate dacă vrei să împărtășești experiența și rețetele tale!
Să avem un Octombrie Fără Lactate delicios!