Alergia la lactate: cauze și simptome

Laptele de vacă este alcătuit din peste 25 de molecule diferite, care au potențialul de a provoca o reacție alergică. Nu este de mirare că laptele este clasat în mod repetat printre primii opt infractori pentru alergii alimentare! De fapt, mulți medici, oameni de știință și specialiști în sănătate recomandă ca, atunci când se suspectează o alergie alimentară, produsele lactate să fie primele testate.
Ce este alergia la lactate?
Deși sunt adesea confundate, alergia la lapte și intoleranța la lactoză sunt destul de diferite. O alergie alimentară este identificată ca un răspuns anormal și sporit al sistemului imunitar la anumite componente (mai ales proteine) din aliment. În lapte, cei doi factori principalii responsabili de reacția alergică sunt proteinele din lapte cunoscute sub numele de cazeină și zer.
Unii oameni de știință cred că există un singur tip de „alergie alimentară adevărată”, în timp ce alții raportează studii privind două, trei și chiar patru variații ale alergiilor alimentare. Două dintre cele mai frecvente categorii de alergii sunt reacția de hipersensibilitate imediată și reacția de hipersensibilitate întârziată. În situații imediate de hipersensibilitate, simptomele pot începe să apară în câteva minute de la ingerarea alimentelor. Reacțiile de hipersensibilitate întârziată au fost puțin studiate până de curând, deci nu se știe prea multe despre ele încă. Se crede că aceste tipuri de reacții generează un răspuns diferit de sistemul imunitar decât hipersensibilitatea imediată. Cu hipersensibilitate întârziată, simptomele au un timp de debut de la 6 la 24 de ore după consumarea alimentelor, au tendința de a atinge vârful lor la aproximativ 48 de ore și se diminuează treptat peste 72-96 de ore. Atât pentru reacțiile imediate, cât și pentru cele întârziate, simptomele pot fi de la foarte ușoare și chiar neobservate (adică erupții cutanate sau eczeme) până la simptome foarte severe.
Cât de frecventă este alergia la lapte?
În trecut se credea că alergiile la lapte apar doar la sugari și că problema dispare înainte de maturitate. Din păcate, pentru mule persoane nu este chiar așa. Se estimează că între 2 și 7,5% dintre sugari au alergie la laptele de vacă. Studiile arată că aproximativ 60% dintre sugarii alergici la laptele de vacă vor „depăși” alergia până la vârsta de 4 ani, 80% până la vârsta de 6 ani. Ceea ce înseamnă că foarte mulți vor crește cu această potențială alergie la lapte. De asemenea, studii recente arată că este posibil ca și adulții să dezvolte o alergie la lapte fără antecedente de alergii în copilărie. Un alt fapt interesant, simptomele asociate cu alergia la lapte au potențialul de a se transforma în timp. Un studiu a urmărit un grup de copii alergici la lapte și a constatat că la începutul studiului majoritatea copiilor prezentau în principal simptome gastro-intestinale (vărsături, diaree), dar până la sfârșitul studiului, mulți au trecut la simptome respiratorii, cum ar fi respirația șuierătoare.
Care sunt simptomele alergiei la lapte?
Ca și în cazul altor alergii alimentare, majoritatea simptomelor alergiei la lapte pot fi grupate în trei categorii de „reacții”:
Cutanate: mâncărime, erupții, eczema, urticarie, ulcere aftoase (afte), umflarea buzelor, a gurii, a limbii, a feței sau a gâtului.
Digestive: durere abdominală, crampe, balonare, diaree, gaze, greață, vărsături.
Respiratorii: congestive nazală, strănut; ochii umezi, mâncărimi la ochi, tuse, respirație sacadată, răceli recurente, sinuzită.
În mod surprinzător, cercetările actuale au descoperit o a patra categorie de simptome, cunoscută sub numele de Simptome Comportamentale. Mulți medici cred acum că alergiile alimentare, inclusiv lactatele, ar putea fi o cauză directă de oboseală, dureri de cap, migrene, hiperactivitate (ADHD), iritabilitate, treziri nocturnă, anxietate și dureri musculare și de articulații.
Toate aceste simptome pot fi ușoare sau severe și pot merge până la a pune viața în pericol; pot apărea imediat sau pe o perioadă de câteva zile; pot varia ca răspuns pe baza cantităților ușoare, moderate sau mari de lapte și produse lactate.
Există persoane mai puțin norocoase, pentru care anafilaxia este o realitate. Anafilaxia este o reacție alergică sistemică ce poate implica mai multe zone ale corpului, inclusiv pielea, sistemul cardiovascular, tractul respirator și tractul gastro-intestinal. Simptomele sunt bruște și pot apărea imediat sau până la patru ore după intrarea în contact cu alergenul (în acest caz, laptele). Reacțiile anafilactice pot fi ușoare. Cu toate acestea, unele cazuri sunt potențial letale și, prin urmare, necesită asistență medicală urgentă.
Cum știu dacă am o alergie la lapte?
Există multe tipuri diferite de teste clinice alergice disponibile, toate cu niveluri diferite de eficiență, dar mulți medici se îndreaptă spre o dietă din care sunt eliminate laptele și produsele lactate. O dietă de eliminare poate identifica cu ușurință un efect negativ cauzat de un aliment, indiferent dacă este vorba de o alergie sau o intoleranță, indiferent de ceea ce spun rezultatele testelor individuale. Medicii și pacienții sunt adesea mulțumiți de această metodă, deoarece este simplă, gratuită, extrem de eficientă și adaptată individual.
Alătură-te și tu provocării noastre, #Octombriefaralactate și consideră-l un test personal de „eliminare” astfel încât să descoperi dacă ai sau nu alergie la lapte și produsele lactate.
Pentru o experiență completă, alătură-te comunității noastre, urmărește-ne pe social media și folosește cu drag #HappyMeDairyFree și #OctombrieFărăLactate dacă vrei să împărtășești experiența și rețetele tale!
Să avem un Octombrie Fără Lactate delicios!