1 pahar de lapte de vacă zilnic = 26.133 litri de apă
Un pahar de lapte pe zi sună inofensiv?
Ei bine, un studiu realizat de către Universitatea din Oxford a concluzionat că producerea unui pahar de lapte pe zi timp de un an necesită 650 de metri pătrați de teren, echivalentul a două terenuri de tenis.
Același pahar de lapte necesită, de asemenea, pentru a fi produs 120 de litri de apă (ca și cum ai face baie într-o cadă în fiecare zi!)
Este evident pentru toată lumea că, schimbările climatice reprezintă cea mai mare criză cu care ne confruntăm în momentul de față. La această problemă se adaugă:
- eroziunea solului;
- poluarea apei;
- scăderea din ce în ce mai dramatică a biodiversității.
Creșterea animalelor la nivel industrial este responsabilă de 14,5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Se estimează că în prezent există peste 250 milioane de vaci folosite în industria lactatelor.
Ce putem face?
Impactul negativ asupra mediului al producției de lactate a inspirat multe persoane din întreaga lume să găsească o alternativă la laptele de vacă.
Cu toate că orice consumăm implică un anumit impact din punct de vedere ecologic, laptele vegetal are un impact mult mai mic asupra mediului, indiferent de tipul de plante care sunt utilizate ca bază.
Laptele de ovăz este o alegere excelentă, necesitând de zece ori mai puțină utilizare a pământului și a apei decât laptele de origine animal. Ovăzul se cultivă inclusiv în Europa, astfel încât emisiile generate de transport pot fi reduse.
Deși laptele de migdale și cel de orez necesită mai multă apă în procesul de producție, ele folosesc în continuare doar aproximativ jumătate din cantitatea de apă necesară pentru producerea laptelui de vacă.
Și, în timp ce unii critici indică vasta deteriorare a mediului cauzată de defrișare pentru culturile de soia, ar trebui menționat faptul că marea majoritate a producției de soia este folosită pentru hrana animalelor crescute industrial pentru carne și lactate, mai degrabă decât pentru consumul uman și pentru realizarea alternativelor vegetale.
Din fericire, cererea din ce în ce mai mare de lapte pe bază de plante a adus la apariția pe piață a numeroase tipuri de lapte vegetal, toate delicioase și prietenoase cu mediul înconjurător.
Dacă și tu ești preocupat de impactul asupra mediului înconjurător, te încurajăm să consumi alternative vegetale sau chiar să îți faci acasă propriul tău lapte vegetal -> vezi ghidul nostru AICI.
Pentru o experiență completă, alătură-te comunității noastre, urmărește-ne pe social media și folosește cu drag #HappyMeDairyFree și #OctombrieFărăLactate dacă vrei să împărtășești experiența și rețetele tale!
Să avem un Octombrie Fără Lactate delicios!