Intoleranță la lactoză și alternativele naturale

intoleranta lactoza

Intoleranța la lactoză, sau deficiența de lactază, reprezintă incapacitatea organismului de a digera lactoza, care este de fapt, un zahăr care se găsește în lapte. Această afecțiune, este cauzată de lipsa de lactază, aceasta fiind o enzimă care descompune lactoza, în sistemul digestiv. Foarte multe persoane au un nivel scăzut de lactază, însă nu la toate apare și intolerența la alimentele lactate.

Un nivel optim de lactază este esențial pentru copii, în perioada anterioară înțărcării. Organismul nostru nu a fost programat să digere lapte și după perioada în care suntem alăptați din simplul motiv că sursele de hrană din preistorie nu conțineau lactoză. În țările mai puțin însorite, unde populația dezvoltă carențe de vitamina D, organismul s-a adaptat printr-o mutație la nivelul genelor ce duc la sinteza lactazei. Astfel, sinteza de lactază este mai bogată, deci există posibilitatea unui consum mai crescut de lapte și implicit de calciu cu prevenția osteoporozei. Din acest motiv, în țările din Peninsula Scandinavă intoleranța la lactoză se constată la doar 2% din populație, față de procentul foarte mare, de până la 80%, constatat în Africa și Asia.

Ce este lactoza

Lactoza este un tip de zahăr conținut de lapte, pe care foarte mulți oameni nu îl pot procesa sau digera. Totuși, chestiunea mai puțin cunoscută este că peste 50% din populația lumii are o formă sau alta de intoleranță la lactoză, care poate sau nu să se manifeste în mod vizibil. În unele zone geografice, mai mult de 90% din oameni nu pot absorbi lactoza, din cauza lipsei unei anumite enzime în organism, denumită lactază, care este necesară descompunerii și digerării acestui zahăr.

La nivel de intestin subțire, lactoza se desface în glucoză și galactoză. În absența unui nivel optim de enzimă, la aproximativ 30 – 120 de minute de la ingestie, lactoza se acumulează atât în lumenul intestinului subțire, unde are o acțiune osmotică cu atragerea fluidelor și declanșarea scaunelor diareice, cât și în colon, unde hrănește și multiplică bacteriile locale cu formarea de gaze și apariția crampelor abdominale.

De multe ori se confundă intoleranța la lactoză cu alergia la lapte, prima constând într-un deficit de enzimă care să metabolizeze lactoza, iar a doua constând într-o reacție exagerată a sistemului imun la proteinele din lapte. Se pare că aproximativ 70% din populația adultă este deficientă în lactază, ceea ce a sugerat că aceasta este starea normală.

Multe persoane ce suferă de forme ușoare ale intoleranței la lactoză pot controla simptomele fără a fi nevoiți să elimine complet lactatele din dieta lor cotidiană. Indigestiile ușoare pe care le resimt îi fac doar să consume produse lactate puțin mai rar.

Intoleranța la lactoză poate fi:

  • congenitală (foarte rară) – se referă la incapacitatea de a sintetiza lactaza și se manifestă prin prezența scaunelor diareice și apoase la copil, în momentul inițierii alimentației naturale;
  • primară – poate apărea la orice vârstă prin scăderea progresivă, odată cu vârsta, a lactazei din celulele intestinale (enterocite);
  • secundară – apare în contextul unor afecțiuni intestinale acute sau cronice; e un deficit în general temporar, reversibil odată cu refacerea mucoasei intestinale.

simptome intoleranta lactoza

Simptomele intoleranței la lactoză

Atunci când oamenii suferă de forme intense ale acestei afecțiuni, au de-a face cu simptome neplăcute ale tractului intestinal, în funcție de severitatea intoleranței. Mare parte din simptome apar într-un interval de 30 de minute și până la două ore după ce ați consumat lactate. Intoleranță este adesea evidentă și nu necesită testări elaborate pentru a fi demonstrată.

  • diaree,
  • dureri abdominale,
  • flatulență,
  • balonare.

Ce riscuri sunt asociate cu intoleranța la lactoză

Complicațiile pot apărea secundar aportului inadecvat de calciu și vitamina D. Pacienții care evită lactatele s-ar putea să aibă nevoie de suplimente de calciu și vitamina D sau să includă în dietă surse fără lactoză, de astfel de nutrienți.

  • deshidratarea (în special la copil);
  • lipsa de calciu și vitamina D (bine reprezentate în produsele lactate);
  • osteopenia și osteoporoză;
  • scăderea imunității;
  • favorizarea obezității;
  • favorizarea proceselor neolpazice (sân, tub digestiv).

Diagnosticul de intoleranță la lactoză se stabilește pe baza unor teste:

  • Istoric de simptome, apărute după ingestie de lapte;
  • Niveluri crescute de H2 în aerul expirat. Testul evidențiază valori crescute de H2 la 60-90 minute după ingestia de lactoză;
  • Testul de toleranță la lactoză anormal. În timpul testului, se ingeră o doză de lactoză și dacă pacientul are o cantitate adecvată de lactază, glicemia va crește, întrucât lactoza este hidrolizată în galactoză și glucoză de către enzima intestinală numită lactază. În cazul unui pacient cu intoleranță la lactoza, glicemia nu va crește, deoarece lactoza nu este absorbită și eliminată în colon poate produce simptomele amintite.
  • biopsia de mucoasă intestinală.

Cum se tratează intoleranța la lactoză

Din fericire, intoleranța la lactoza este relativ ușor de tratat. Nu sunt cunoscute metode prin care să se crească cantitatea de lactază pe care o produce organismul, dar simptomele pot fi controlate prin dietă. Copiii născuți cu intoleranță la lactoză trebuie feriți de alimentele ce conțin lactoză. Majoritatea copiilor mai mari nu sunt nevoiți să evite lactoza complet, dar există variații individuale la cantitatea de lactoză tolerată. Tratamentul se referă în principal la modificarea alimentației. Simptomele sunt ameliorate prin reducerea consumului de alimente bogate în lactoză, o dietă complet fără lactoză nu este obligatorie.

Ameliorarea calității vieții persoanelor cu intoleranță la lactoză se face:

  1. Prin reducerea consumului de produse lactate cu lactoză sau de alte produse care conțin lactoză
  2. Prin introducerea în dietă a produselor cu conținut foarte redus de lactoză (de exemplu, laptele fără lactoză).
  3. Prin adăugarea, în prealabil, a lactazei – preparat farmaceutic – în produsele lactate obișnuite. Se produce astfel o reacție chimică accelerată de digestie a lactozei în exteriorul tubului digestiv, iar persoana respectivă va consuma un produs lactat cu lactoză parțial sau total digerată. 

alimente cu lactozaCe alimente conțin cantități mari de lactoză

  • Lapte si produse lactate inclusiv înghețata;
  • Pâinea și alte produse de patiserie;
  • Cereale (musli) procesate pentru micul dejun;
  • Cartofi instant, supe instant sau băuturi pentru micul dejun;
  • Margarina, unt;
  • Carne preparată;
  • Sosuri de salată;
  • Bomboane și alte gustări (snacksuri,…)
  • Amestecuri pentru cozonac, biscuiți și prăjituri.

Alimente fără lactoză: Carne/peşte, legume şi fructe proaspete, cartofi, paste făinoase, orez, fasole, mazăre, linte uscată, cereale, mirodenii, verdeţuri, sucuri naturale de fructe, apă minerală, cafea, ceai, produse lactate fără lactoză (menţionate de producător).

 

Remedii naturale împotriva intoleranței la lactoză

Deoarece produsele lactate reprezintă principala sursă de calciu pentru multe persoane, intoleranța la lactoză poate fi periculoasă, fiindcă evitarea laptelui poate conduce la debutul osteoporozei, densitate scăzută a mineralelor în oase și slăbirea oaselor în general. Din fericire, există o serie de metode cu ajutorul cărora poți ține intoleranța departe, atât în ceea ce privește alternativele în dietă, cât și strategii de antrenare a abilității corpului de a digera lactoza.

  1. Intoleranță la lactoză nu înseamnă ca nu mai poți consuma niciodată lapte! Sfatul specialiștilor este să începi cu o porție mică de lapte pentru început. Treptat este bine să crești porția de lapte și alte produse lactate și să-ți monitorizezi simptomele. Asa vei ști care este nivelul tău de toleranță.
  2. Bea laptele împreună cu alte alimente și niciodată pe stomacul gol. Mâncarea solidă va încetini digestia, iar corpul va câștiga mai mult timp pentru a digera lactoza, ceea ce poate preveni balonarea, durerile de stomac etc.
  3. Consumă iaurt probiotic, deoarece este îmbogățit cu enzime benefice care au puterea de a descompune lactoza și de a ajuta la reglarea sistemului digestiv. Cel mai bine este să lași iaurtul o jumătate de oră la temperatura camerei înainte de a-l consuma ca să activezi bacteriile bune din el.
  4. surse alternative de calciuNu te feri să consumi brânză, deoarece are un grad mic de lactoză. Brânza Cheddar sau parmezanul sunt slabe în lactoză și pot fi mai ușor tolerate de organism, deci nu le ocoli crezând că îți vor face rău. Totodată, caută acele produse care îți sunt de ajutor, în acest caz: lapte fără lactoză. Iaurtul și untul au un conținut redus de lactoză și de obicei sunt tolerate; de asemenea unele tipuri de cașcavalul pot fi consumate de persoanele cu intoleranță la lactoză, cu cât este mai maturat, cu atât este mai sărac în lactoză, și iaurturile și lactatele fermentate din lapte de capră. De asemenea încercați să beți kefir, nu conține lactoză, dar conține probiotice care îți ajută capacitățile digestive și reduce simptomele intoleranței la lactoză.
  5. Lactoza este conținută de multe dintre medicamentele și suplimentele nutritive, de aceea verifică mereu cu atenție prospectul medicamentelor, iar dacă este nevoie consultă farmacistul.
  6. Poți recurge la suplimente pe baza de lactază, care te vor ajuta să digeri produsele lactate fără nicio problemă. Unele produse pe bază de lapte de pe piață, conțin deja lactază adăugată. Poți de asemenea să cumperi lactaza sub formă de lichid, pe care să o adaugi tu laptelui înainte să îl bei, pentru a atenua simptomele intolereanței la lactoză. Sau poți lua câteva tablete cu lactază înainte de a mânca brânzeturi. Înainte de a lua aceste suplimente poți întreba medicul sau farmacistul pentru mai multe detalii despre produsul respectiv.
  7. Folosește surse alternative de calciu: vegetale cu frunze verzi, broccoli, alune, nuci, pești mici (sardine), fructe de mare, tofu precipitat pe baza de calciu, semințe de floarea soarelui. Alimentele bogate în vitamina D: lapte de soia, de orez, de migdale fortificat cu vitamina D. 

Substitute pentru lapte

Există foarte multe alte alimente care substituie laptele și îți aduc aportul necesar de nutrienți, poți să le prepari singură sau să le cumperi de la magazinele bio. 

  • Lapte fără lactoză – Conține exact aceiași nutrienți precum laptele normal, inclusiv proteine, mai puțin lactoza, care este scoasă din compoziția lui.
  • Lapte de soia – Este cea mai răspândită varianta alternativă pentru laptele de vacă pentru cei care suferă de intoleranță la lactoză, alergie la lapte sau care vor sa devină vegetarieni. Este ceva mai bogat în proteine decât laptele normal, dar este lipsit de grăsimile și vitamina D care se regăsesc în mod normal în acesta. 
  • Lapte de orez – este o altă alternativă vegetariană la laptele de vacă care poate fi adoptată în alimentația pentru intoleranță la lactoză. Este o variantă potrivită, deoarece este gustos, dar trebuie suplinit cu alte surse alimentare bogate în nutrienți esențiali care lipsesc din acesta.
  • Lapte de migdale – Este o alternativă eficientă la laptele de vacă, este bogat într-o mulțime de nutrienți esențiali pentru organism – magneziu, potasiu, calciu, fier, fibre, fosfor, vitamina E etc. Conține chiar mai mulți antioxidanți decât laptele de vacă. 
  • Laptele de cocos – Are beneficii excelente pentru organismul nostru, putând fi consumat și ca atare, atât în interior, cât și în exterior, cunoscut fiind faptul că uleiul de cocos este deosebit de bun pentru piele. 
Favorite 0
Vezi favorite Continuă cumpărăturile