Cum putem ajuta organismul să-și întărească sistemul imunitar

Imunitatea reprezintă totalitatea mecanismelor de apărare ale unui organism împotriva „elementelor străine” corpului uman, în particular, împotriva agenţilor infecţioşi (virusuri, bacterii, paraziţi etc.). Sistemul tău imunitar te protejează în fiecare secundă de pericole pe care nici nu le bănuiești. El dă o luptă neîntreruptă cu germenii sau cu virușii care încearcă să se instaleze în organism. În momentul în care ai simptome de boală, lupta ințială a avut deja loc și sistemul imunitar a pierdut prima bătălie
Alimentația, adică ceea ce mănânci, participă la procesele de apărare ale organismului prin furnizarea elementelor nutritive (vitamine, antioxidanţi, minerale, aminoacizi și proteine) de care sistemul imunitar are nevoie în susţinerea activităţii. De aceea, se recomandă un regim igieno-dietetic cât mai echilibrat și mai sănătos în perioadele de stres, de efort fizic şi intelectual intens, când organismul este supus schimbărilor de temperatură sau expus riscului unor infecţii.
Lipsa sau furnizarea insuficientă a anumitor substanțe nutritive (proteine, aminoacizi, zinc, seleniu, magneziu, calciu, vitaminele C, E și vitaminele din grupul B) fragilizează întreg sistemul imunitar, care expus unor solicitări agresive sau prelungite, nu va mai putea funcționa la parametrii normali.
Un sistem imunitar devine puternic numai atunci când sunt îndeplinite o serie de condiţii, precum: greutate normală, o viaţă activă, mişcare în aer liber, odihă suficientă pentru echilibrul sistemului nervos, hrană bogată în vitamine, săruri minerale, aminoacizi, grăsimi nesaturate esenţiale etc…
Pentru a avea imunitatea bună și capacitatea de a fi apărat de boli, dar şi pentru eliminarea toxinelor din organism, principalul organ care trebuie protejat este ficatul.
Pentru consolidarea imunității trebuie avute în vedere 4 aspecte, care sunt determinante pentru sănătatea organismului, în general:
- Evitaţi grăsimile saturate.
- Evitaţi constipaţia.
- Consumaţi căt mai multe proteine vegetale, nu animale.
- Beţi multă apă.
Sistemul imunitar – un protector permanent şi vigilent al organismului uman
Dacă îți dorești un sistem imunitar puternic, trebuie să ții cont de anumite aspecte și să respecți câteva reguli esențiale:
- Un program de somn echilibrat și stabil, cuprins intre 6 și 8 ore pe noapte, va avea un efect benefic asupra organismului, va diminua starea de oboseală, de stres, va îmbunătăți starea de spirit și va menține echilibrul hormonal. De asemenea, ține stresul departe prin orice mijloace ai la îndemână. În plus, fă loc în programul tău zilnic tehnicilor de relaxare, mai ales seara, pentru a induce mai ușor somnul. Atunci când corpul este relaxat și eliberat de tensiuni, toate organele lui funcționează mai bine, inclusiv sistemul imunitar.
În această perioadă ne putem bucura de o varietate mare de fructe şi legume și trebuie să profităm de super-alimentele de sezon. Este recomandat să le mănânci în stare naturală, pentru că acestea conţin mulţi nutrienţi care ajută organismul să lupte împotriva schimbărilor climatice din sezon.- Nu uita de proteine. Folosite în sinteza anticorpilor şi a enzimelor, proteinele intră în alcătuirea hormonilor, au rol în transportul diferitelor minerale, vitamine sau al altor substanţe în sânge. Proteinele complete sunt cele de origine animală: carnea (pui, peste, curcan, porc sau vită), ouăle şi produsele lactate, conţinând aminoacizi esenţiali care ajută la formarea muşchilor şi ţesuturilor. În zilele în care vrei să renunţi la produsele de origine animală, o sursă bună de proteine pot fi ciupercile și alternativele vegetariene pentru lactate.
- Pentru a lupta cu efectele radicalilor liberi, cauza alergiilor multiple și a afecțiunilor respiratorii, este recomandat să folosiți suplimentele alimentare, precum vitaminele C, A, E, zinc și seleniu. Dar nu uitați de ceaiuri și alte remedii naturiste, mai ales propolisul și echinaceea care cresc rezistența organismului în lupta cu virozele.
- Medicii susţin că activitatea fizică ajută la întărirea sistemului de apărare al organismului. Sportul este recomandat pentru buna funcţionare a sistemului cardiovascular şi pentru reducerea stresului. De aceea, fă sport cu regularitate și în plus profită de venirea toamnei, pentru că plimbările, în sezonul rece, ajută la tonifierea organismului.
- Stai cât mai mult timp afară în lumina naturală. Corpul nostru sintetizează singur vitamina D în piele atunci când stăm la lumina naturală, chiar dacă nu este soare. Vitamina D este extraordinar de eficientă pentru întărirea sistemului imunitar și de aceea este nevoie de cât mai multă.
Una dintre cele mai simple şi mai eficiente modalităţi de a proteja organismul de boli este consumul de alimente şi băuturi care conţin substanţe care activează sistemul imunitar.
Întărirea imunităţii se realizează făcând apel la natură!
O dietă echilibrată oferă organismului uman corpului, toate substanţele nutritive esenţiale de care are nevoie sistemul imunitar. Chiar dacă consumăm multe alimente pentru a ne hrăni, unele dintre ele sunt mai importante decât altele pentru a ne întări organismul și a-l ajuta să lupte singur cu bolile și infecțiile. Ideal ar fi să consumăm trei porții de legume și două de fructe, pe zi, pentru a ne oferi o combinaţie optimă de vitamine, minerale şi fitochimicale.
În special vitaminele A, B, C, D şi E întăresc sistemul imunitar. Potrivit nutriţionistului, pentru a profita cât mai mult de vitamine, legumele trebuie pregătite cât mai uşor posibil, la cuptor sau fierte, însă pot fi consumate şi crude în salate sau într-un smoothie galben, roşu sau verde.
- Aportul de vitamina C este foarte important mai ales în sezonul rece, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Vitamina C poate fi administrată fie ca supliment din farmacii, fie asimilată din alimentație. Astfel, este indicat să consumați cât mai multe fructe și legume proaspete, mai ales mere, citrice, kiwi, afine, coacăze, pătrunjel, varză și broccoli. Vitamina C se poate administra în scop profilactic sau curativ, atunci când pacientul prezintă deja, o infecție în corp. Perele sunt desertul perfect al toamnei, acestea având un conţinut ridicat de vitamina C şi cupru.
- Alimentele de origine animală – cum ar fi laptele, gălbenuşul de ou, peştele – sunt surse bune de vitamina A. Grăsimea de peşte, cum ar fi heringul, somonul şi macroul, este considerată un bun furnizor de vitamina D. Uleiurile vegetale și nucile s
unt surse ideale de vitamina E. Vitamina B6 se găseşte, printre altele, în cartofi, avocado şi produse lactate. - Dovleacul este o altă delicatesă, care, copt la cuptor cu puţină scorţişoară, poate reprezenta o delicioasă cină, fiind şi o sursă bună de potasiu, beta-caroten şi vitamina B. Aceleaşi beneficii nutritive le obţinem şi alegând cartofii dulci, garnitura perfectă în acest sezon.
- Usturoiul este unul din cele mai bune antibiotice naturale, putând fi folosit în orice fel de mâncare, ajută în prevenirea răcelilor comune, previne bolile gastrointestinale. Aceasta conţine un compus pe nume alicină, un ulei volatil sulfuros care opreşte creşterea și înmulţirea bacteriilor, ciupercilor şi stimulează fluxul de enzime digestive.
- Ghimbirul conţine un component activ, gingerol, care este deosebit de eficient în lupta împotriva cancerului de colon. De asemenea, este bun pentru combaterea răcelii sau gripei.
- Turmericul (curcuma) în afară de faptul ca îl putem folosi la gătit, sub forma de mirodenie, acesta a fost folosit de secole ca parte a medicinei chineze ayurvedice şi medicinei tradiţionale. Are proprietăţi puternice care luptă împotriva răcelei si gripei.
- Scorţişoara este bogată în antioxidanți care inhibă dezvoltarea bacteriilor şi coagularea sângelui. De asemenea, ajută la stabilizarea zahărului din sânge, reducând astfel riscul de diabet de tip 2. Luptă, de asemenea împotriva colesterolul rău şi controlează respiraţia urât mirositoare.
- Acizii graşi nesaturaţi, Omega 3 şi Omega 6, a căror funcţie principală este reglementarea unor celule ale sistemului imunitar, au puterea de a creşte imunitatea atunci când sunt asociaţi cu o dietă echilibrată. Pentru aceasta trebuie să introducem în dieta noastră cât mai multe semințe și nuci.
- Antioxidanții (în special flavonoizii) se găsesc mai ales în vegetalele viu colorate și în mirodenii. Fructele și legumele vineții, verzi, galbene, portocalii sau roșii sunt foarte bogate în enzime și antioxidanți, care sunt capabili să încetinească îmbătrânirea și să ajute sistemul imunitar. Cu căt sunt mai închise la culoare, cu atât sunt mai bogate în antioxidanți. Carotenoizii, care se găsesc mai ales în legumele şi fructele de culoare galbenă, portocalie şi roşie, activează sistemul imunitar rapid, îmbunătăţind apărarea organismului. De aceea e bine să suplimentăm consumul de carotenoizi (licopen, luteină, alfa și beta caroten) prin consumarea de fructe și legume proaspete dar și fructe exotice bio, precum: tomate, căpşuni, grapefruit roşu, pepene roșu, ardei iute şi capia, gogoşari, spanac, fasole verde, mazăre, broccoli, papaya, guava,cătină, struguri (ideali sunt cei roșii, bogați în resveratol).
- Ciupercile conțin minerale și antioxidanți care ne întăresc imunitatea. Ele au efecte antivirale, antibacteriene si unele combat tumorile canceroase. Pentru imunitate sunt bune atât speciile autohtone, cât și cele importate, apărute recent la noi. Ciupercile Shiitake, Maitake și Reishi (Ganoderma) au reale proprietăți de stimulare a sistemului imunitar, având și importante beneficii antiinflamatoare în organism.
- Considerat alimentul perfect pentru diete, iaurtul previne apariţia răcelilor prin stimularea sistemului imunitar şi refacerea florei intestinală. Consumat în fiecare dimineaţă, un pahar cu iaurt intăreşte imunitatea (datorită vitaminei D), previne constipaţia şi sindromul de colon iritabil, favorizează scăderea nivelului de colesterol şi controlează nivelul glicemiei.
Zincul și seleniul au o funcție importantă în creșterea imunității, deoarece au rol antioxidant. Zincul se găsește în cantitate crescută în carne roșie, stridii, linte, fulgi de ovăz, fasole și nuci. Iar seleniu poate fi furnizat în organism prin consumarea de fructe de mare, ouă, ficat sau nuci. - Foarte importante pentru sistemul imunitar sunt produsele apicole. Mierea, propolisul, laptișorul de matcă sunt recunoscute ca remedii excelente în cazul infecțiilor respiratorii. Există foarte multe remedii naturale, siropuri sau cocktailuri apicole, foarte eficiente, precum Racisi? Amestec pe baza de miere, Sirop de coacaze negre cu miere Coacazel, Polen uscat Prisaca Transilvania sau Apiphen apiimunoprotect, care susțin sănătatea organismului prin protejarea sistemului imunitar.
- Verde sau negru, ceaiul indiferent de opţiune, conţine polifenoli şi flavonoide, două tipuri de antioxidanţi care distrug radicalii liberi ce atacă celulele, având o incontestabilă acţiune antibacteriană şi antivirală. Pentru întărirea sistemului imunitar, creșterea rezistenței organismului, prevenirea infecțiilor, răcelii și gripei foarte eficiente sunt Ceaiul Bio de Echinacea și Ceaiul Bio de imunitate ECOIMUN.
Există multe fructe și legume, bogate în antioxidanți, vitamine si minerale benefice pentru organismul nostru, pe care le putem consuma cel mai ușor sub formă de sucuri care pot consolida sistemul imunitar. Se pot prepara în casă sau se pot procura din magazinele bio.
- Sucul de lămâie – Lămâia este ușor de procurat și poate aduce beneficii uimitoare pentru sănătatea ta. Acest fruct conţine cantităţi mari de antioxidanți si vitamina C, care pot îmbunătăţi sistemul imunitar şi, care pot echilibra nivelurile alcalin/acide din organism
- Sucul de sfeclă – Îmbunătăţeşte nu doar sistemul imunitar, poate îmbunătăţi funcţia creierului, curață sângele si consolidează vezica biliara şi ficatul. Dintre nutrienţii esenţiali prezenţi în sucul de sfeclă găsim beta carotenul, vitamina C, carotenoidele, sulf, calciu, fier, magneziu şi potasiu. În general, sucul de sfeclă se consumă în amestec cu suc de mere sau de morcovi, deoarece este extrem de concentrat.
- Sucul de afine – Nu este doar o băutură delicioasă, pentru ca afinele sunt o sursă puternică de vitamina C şi flavonoide, care sunt eficiente în protejarea sistemului imunitar. Sucul de afine poate ajuta, de asemenea, la prevenirea bolilor de inimă şi la îmbunătăţirea tractului urinar.
- Sucul de morcovi – Băutură dulce, cu un gust extrem de plăcut, sucul de morcovi este apreciat de adulți şi copii și ajută la consolidarea sistemului imunitar. Conţine vitamina C, vitamine din complexul B, potasiu, fier, sodiu şi fosfor. Toate acestea sunt ideale în prevenirea bolilor, îmbunătăţirea funcţiei hepatice, oferă ajutor sistemului nervos și alcalinizează sângele.
- Oţetul de mere – Principalul ingredient din oţetul de mere este mărul, care are o gamă largă de vitamine şi minerale care sunt benefice pentru organism, inclusiv calciu, potasiu, sodiu, fosfor, clor, magneziu, sulf, fier şi fluor.
Întărirea imunității trebuie sa fie o preocupare cât timp suntem sănătoși, atunci când se instalează deja boala și organismul este slăbit este mai greu să repari daunele. Este mai ușor să previi, decât să vindeci, întărirea sistemului imunitar trebuie făcută dinainte și în mod continuu.
Lesander.com